La Porta Raudusculana era pustiu. Toropiţi de soarele înalt de Iunie soldaţii de gardă moţăiau sprijiniţi în suliţe. Când decuria pestriţă ieşi din cetate, abia ridicară ochii. Prudent, Rutilius îşi duse legionarii la câteva sute de paşi dincolo de poartă. Aşteptarea încordată la început, deveni curând lâncezeală. Nimeni nu intra şi nimeni nu ieşea din cetate. În plus, căldura era ucigătoare. Spre amiază, când pierduseră aproape orice speranţă, câteva puncte mişcătoare se iviră dinspre Ostia.
- Uite-i! Ăştia sunt! zise Rutilius înviorat. Pe Via Ostiensis începeau să se vadă mai multe căruţe care uruiau greoi. Treziţi din amorţeală „soldaţii” se aliniară buimaci de-a latul drumului.
- Nene, ce facem cu ăştia? întrebă Oarcă în şoaptă.
- Stai liniştit, lasă-i pe ei să vorbească! zise Hălăucă pipăindu-şi precaut jungherul de sub chimir.
- Opriţi!!! Marfa la control! tună Rutilius.
- De ce, ce s-a întâmplat? întrebă Hălăucă.
- Toată marfa care intră în Roma trebuie controlată!
- Dă-ne pace, soldatule! Noi suntem negustori cinstiţi!
Rutilius deschise gura să răspundă, dar Pharnaces i-o luase înainte.
- Negustori cinstiţi?!? Dar cu armele astea ascunse ce este?!?
Înfierbântat Pharnaces se repezi la una din putini. Răsturnată din căruţă, putina căzu într-o rână şi se zdrobi de pietrele drumului. Pentru câteva clipe toţi rămaseră trăsniţi. Nici unii, nici alţii nu înţelegeau ce vedeau. Pharnaces nu înţelegea de ce printre bucăţile de brânza şi doagele împrăştiate nu vedea nici măcar un pumnal. Oarcă şi Hălăucă nu înţelegeau de ce nu văd nici măcar un denar. Rămas în dificultate, Pharnaces se repezi la a doua căruţă.
- Dar aici ce aveţi?!?
La fel ca prima, şi a doua putină îşi împrăştie zerul în praful drumului fără să arate nici pumnale, nici denari. Hălăucă îşi reveni primul din năuceală.
- O să mă plâng centurionului vostru că mi-aţi stricat marfa!!!
Treziţi din moţăială, soldaţii de la poarta cetăţii începeau să fie atenţi la gălăgia din mijlocul drumului. Rutilius înţelese repede că riscă să dea explicaţii soldaţilor de gardă, aşa că zise cu jumătate de gură.
- E-n ordine! Puteţi trece!
Căruţele se puseră în mişcare lăsând în urmă două grămezi de brânză şi doage rupte într-o baltă de zer. Totul intra din nou în amorţeala amiezii. Se auzeau doar gâzele cum ţârâie în iarba încinsă. Soldaţii de gardă se rezemară din nou plictisiţi în suliţe. După ce dacii plecară, Rutilius începu să se înfioare. Simţea deja vergile pe spinare când îi va spune stăpânei că nu a gasit bani în putinile dacilor. Frica de bătaie făcea să îi lucreze mintea febril. În urma lor căruţele intrau hodorogind prin Porta Raudusculana. Rutilius se apropie de Pharnaces.
- Eu cred că ăştia doi ne păcălesc! Lasă aici armamentul şi urmăreşte-i fără să te vadă. Trebuie să afli unde se duc, ce fac şi la ce han rămân peste noapte. Acum du-te să nu-i pierzi din ochi!
- Unde sunt banii, nene??? întrebă speriat Oarcă după ce trecură pe sub bolta porţii.
- Nu ştiu! După ce ajungem la han, căutăm în fiecare putină! Dar mi-e teamă că am lăsat ceva bani pe corabie!
Dincolo de poartă drumul pustiu şerpuia printre prăvălii şi magazii de marfă. Ici şi colo se vedea câte un om cum se mişcă toropit de căldura zilei de vară. Hălăucă opri dintr-o dată caii şi se întoarse pe capra căruţei curmeziş către nepot.
- Mă Oarcă, ai mai văzut tu legionari borţoşi, cum era ăla cu părul ca o claie de fân?
- Nu, n-am mai văzut, zise băiatul după ce se gândi bine.
- ... şi legionari să le clămpăne sandalele în picioare, cum era ăla mic şi crăcănat din margine?!?
Flăcăul era din ce în ce mai derutat.
- Mă Oarcă, aici e lucrătură!!! Ăştia au încercat să ne înşele, nu sunt legionari adevăraţi! Ne-au acuzat că venim cu arme în cetate, dar de fapt voiau să pună mâna pe putinile noastre!
- De ce crezi?
- Păi dacă erau legionari adevăraţi, de ce nu ne-au controlat marfa în faţa porţii, la corpul de gardă?
- Adică vrei să zici că cineva le-a spus că noi o să venim cu bani ascunşi în putini? întrebă Oarcă înfiorat.
- Cineva a vrut să pună mâna pe banii noştri!!! zise Hălăucă acuzator.
- Dar cine putea să ne vândă?
- Păi cine ştia că venim cu bani la Roma! deduse logic Hălăucă. În afară de Decebal, sunt numai cinci oameni care ştiau: Diegis, Bicilis, Vezina, tu şi eu. Noi doi suntem în afară de bănuială. Pe Marele Vezina nu îl cred în stare să ne vândă. Mai rămân Diegis şi Bicilis. Iar Diegis este fratele lui Decebal!